Gură de oxigen pentru companiile românești. PNL introduce legea semnăturii electronice

Publicat: 04/07/2023, 13:35

Preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Sabin Sărmaș a prezentat proiectul de lege privind semnătura electronică, despre care spune că va fi o „gură de oxigen pentru companiile din România”. 

Deputatul liberal a precizat că este pentru prima dată, în ultimii 22 de ani, când România lasă companiile, în relațiile business to business, să agreeze asupra nivelului de încredere pe care îl dau unei semnături electronice.

Deputatul PNL a făcut clarificări cu privire la valoarea juridică a semnăturii electronice. Astfel, conform declarațiilor lui Sărmaș, „oricare dintre cele trei tipuri de semnătură electronică din România, semnătură electronică calificată, avansată sau simplă, au valoare juridică în Instanță și pot fi folosite. Oricare dintre ele, nu există excepții.”

Pe bună dreptate s-a încetățenit ideea că doar semnătura electronică calificată, repet, cea pe care o cumpărăm cu 50 de dolari pe an, de la un furnizor de servicii de încredere, este singura care poate fi folosită. Nu este adevărat și mai ales ca urmare a acestei legi, putem să folosim orice tip de semnătură electronică, a declarat deputatul PNL.

Conform legii, orice document electronic, semnat cu semnătură electronică corespunzătoare este echivalent din punct de vedere juridic cu acel document în formă electrică.

Proiectul de lege definește, în mod clar, care tipuri de documente trebuie semnate, cu ce tip de semnătură electronică. Și există un singur scenariu în care semnătura electronică calificată sau orice alt tip de semnătură electronică care are valoare de semnătură electronică calificată, este imperios necesar a fi folosită.

Acea situație este situația în care legea spune că forma scrisă a unui document este necesară pentru validitate pentru acest document. Pentru toate celelalte situații, putem să folosim și alte tipuri de semnătură electronică, a spus Sărmaș.

Inițiatorul legii speră ca proiectul să aibă un parcurs cât mai lin, de succes. Întrebat când ar urma să se implementeze semnătura electronică, Sabin Sărmaş a afirmat că spre deosebire de alte legi, această lege are aplicabilitate imediată. ”Odată adoptată, am dat un termen de aplicare de 180 de zile pentru a da termen instituţiilor să se pregătească”, a transmis Sărmaș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Țările unde se aplică cele mai multe pedepse capitale. Numărul execuţiilor în lume a ajuns...
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
"Hai sus, măi frumosule". Ce a pățit un șofer care a chemat un urs să...
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că...
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii...
Șocul pe care l-a avut un american când a văzut ce se întâmplă la o...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Este cafeaua considerată drog de Poliție? Substanțe care te lasă fără permis!
Ungurii au descoperit petrol lângă Budapesta. Anunţul companiei MOL
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Obținerea permisului de conducere. Noi întrebări la proba teoretică
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Vești bune! Florin Piersic a fost externat din spital. Care este starea de sănătate a...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Ultravioletele cresc apetitul, dar previn creșterea în greutate, au descoperit dermatologii
×